Top 5 locatii fascinante din Moldova! Travel Bloggerita Viorica Ataman iti recomanda destinatiile pe care trebuie sa le vezi neaparat in aceste zile de vacanta de la sfarsitul verii - FOTO

Moldova ascunde locuri cu adevarat impresionante, trebuie doar sa iti doresti sa le descoperi, iar cele cateva zile libere de la sfarsitul lunii august sunt tot de ce ai nevoie pentru o mica escapada!

Top 5 locatii fascinante din Moldova! Travel Bloggerita Viorica Ataman iti recomanda destinatiile pe care trebuie sa le vezi neaparat in aceste zile de vacanta de la sfarsitul verii - FOTO

Finalul acestei veri a venit si cu o minivacanta pentru cetatenii nostri. Daca te numeri printre cei care deja au fost in calatorie in afara tarii, acum este momentul sa mai profiti de o aventura, doar ca de aceasta data acasa, fiindca si aici gasesti destinatii de vis.  

Cat n-ar parea de surprinzator, ca sa vizitezi tot ce este in Republica Moldova ai nevoie de mai mult de o saptamana, iar Viorica Ataman vine in ajutorul tau. Travel bloggerita a facut o selectie a 5 locatii care o sa-ti umple zilele de odihna de la sfarsit de august. 

 1. Dupa parerea mea, Orheiul Vechi este cea mai turistica si cea mai reprezentativa locatie pentru Republica Moldova in acest moment. Veti gasi bucatarie ecologica traditionala, un relief neobisnuit si locuri pitoresti pentru drumetii rurale. Nu uitati sa treceti pe la schit traverand satul Butuceni si urmand directia spre biserica satului, care poarta hramul Nasterea Maicii Domnului (dateaza din 1904). 

 

2. Cetatea Sorocii si Rezervatia Rudi-Arionesti. Cetatea Sorocii a fost renovata recent si asteapta cu nerabdare turisti, iar ghidul, Nicolae Bulat, cu siguranta va povesti atat de inflacarat ca veti indragi pe loc istoria. Apoi faceti un efort si urcati 600 de trepte pana la Lumanarea Recunostintei. Ca sa va odihniti un pic, luati directia Rudi-Arionesti care numara peste 100 de monumente ale naturii. Vagauna Lupilor, Vagauna Vanturilor, Stanca Balaurului, Pestera Raposatilor, Cascada, Izvorul Bulboana, va recomand sa rezervati o zi intreaga pentru a descoperi fiecare loc in parte. Popasul il faceti la Manastirea Rudi, aflata la poalele stancilor intru-un loc foarte frumos, dar mai ales linistit. Manastirea dateaza din anul 1777 si acum este o enigma… cum la o margine de tara a Moldovei s-a construit o biserica in stilul architectural de pe vremea lui stefan cel Mare, la 250 de ani distanta. 

 

  3. Pentru cei mai curajosi din fire recomand sa rezerve o zi la Saharna si Tipova. Manastirea Horodiste din Complexul Tipova, este cea mai mare manastirea din Europa in randul Manastirilor Rupestre, ca volum sapat in stanca si a doua din lume dupa Manastirea din Cappadocia, Turcia. Merita vizitata, nu-i asa? Cand ajungeti la Saharna treceti pe sub stanci, pe marginea rauletului Saharna si ajungeti la Cascada "Groapa tiganului" cu o inaltime de 5 metri. Este pitoresc pentru plaiul nostru mioritic. 

 

 4. Daca tot am explorat nordul, va invit mai spre sud, in Rezervatia Prutul de Jos. Ajungeti la Garla, un loc unde Lacul Beleu se revarsa in Prut. Locurile sunt frumoase, mai ales cand afli ca multe pasari sau flori sunt inscrise in Cartea Rosie si pot fi vazute doar in Rezervatia Prutul de Jos sau in Delta Dunarii din Romania. In total, aici cresc 193 specii de plante, incluse in Cartea Rosie a Moldovei: nufarul alb, salvinia, cornaciul.

Pe teritoriul rezervatiei se intalnesc si specii rare de mamifere: vidra, hermelina, nurca europeana. Peste 30 de specii de pesti: crapul, carasul, platica, vaduvita, avatul, babusca, somonul, salaul. Specii rare: platica de Dunare, bibanul-soare, cega. Rezervatia „Prutul de Jos” din sudul R. Moldova a fost de curand inclusa in Patrimoniul Mondial UNESCO. Cine este mai jucaus din fire, puteti bate doba cu Bunica in satul Valeni. 

 

5. Pentru cei mai cuviosi din fire le recomand sa faca un circuit al Manastirilor din Calarasi: Raciula, Harbovat, Harjauca, Frumoasa. Grigore Ureche nota in cronicile sale ca pamanturile noastre sunt "in calea rautatilor". In istoria zbuciumata a tarii credinta a fost pentru multi un scut de aparare. Dovada este numarul mare de manastiri ridicate pe meleagurile noastre. Pentru cei mai nostalgici va recomand sa treceti pragul Muzeului Casei Parintesti din Palanca si sa ascultati o poveste de adineori de la Tatiana Popa, iar la final sa va indulciti cu miere pe la Casa Mierii din Raciula.

 

 

 

Sursa foto: google.com